Dezbaterea asupra cazului Trosca nu este doar simbolică, ci priveşte chiar sensul faptelor petrecute în decembrie 1989, deoarece atâta vreme cât de fapt asistăm doar la victoria kaghebiştilor, câtă vreme uneltele moscovite şi urmaşii lor îşi fac de cap într-o Românie neguvernată de români, în realitate, înseamnă că războiul nu s-a încheiat. Trosca este poate cel mai cunoscut nume de cadru militar sacrificat la aşa-zisa „revoluţie“, iar ferocitatea pedepsirii sale a rămas în memoria colectivă a românilor.
Comentariile publice pe marginea semnării de către preşedintele Băsescu a decretului prin care Trosca este „decăzut“ din calitatea de erou martir au determinat Preşedinţia să emită un fel de justificare, nesemnată, dar purtând antetul Departamentului Constituţional-Legislativ. Sec, sunt trecute în revistă elementele „de legalitate“: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a înaintat Preşedintelui României propunerile pentru retragerea titlurilor de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 acordate domnilor Trosca Gheorghe, Coman Dumitru şi Cotună Eugen Trandafir, motivate de implicarea acestor persoane în activităţile fostei Securităţi ca poliţie politică (agenţi/colaboratori). Totodată, propunerile de retragere a titlurilor sunt însoţite de avizele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989... în drept, propunerile se întemeiază pe art. 8 din Legea nr. 341/2004, în care se stipulează că „De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei“.
Minciuna lui Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor
Pe lângă comunicatul Preşedinţiei, în presă a mai apărut şi o declaraţie a liberalului Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, care afirmă: „În cazul lui Gheorghe Trosca, lucrurile sunt cât se poate de clare: CNSAS i-a dat verdict de poliţie politică, iar instanţa a confirmat verdictul, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă“. Ceea ce „omite“ parlamentarul să precizeze este faptul că, în realitate, decizia CNSAS nu a trecut prin filtrul unei judecăţi deoarece, aşa cum se vede din fotocopia „Monitorului Oficial al României“ unde este publicată decizia CNSAS nr. 2987 din data de 25.09.2007, decizia a rămas definitivă prin necontestare.
Necontestare care putea să se datoreze unui milion de motive - fie familiei nu i-a fost adusă la cunoştinţă decizia, fie „lucrarea“ s-a făcut pe şest, astfel ca „să treacă“ rapid etc. Trosca nu a beneficiat post-mortem de o judecată dreaptă, care să pună în ecuaţie în ce măsură este „poliţie politică“ executarea sarcinilor militare de prindere a spionilor sovietici de teapa lui Nicolae Militaru ori Ştefan Kostyal, partenerul de pârnaie al lui Sorin Ovidiu Vîntu, şi mulţi alţii, dintre care unii au ajuns la vârful puterii în România după 1989.
Aşadar, dimpotrivă, lucrurile nu sunt deloc clare
SRI-ul putea să devină intervenient în acest dosar şi să argumenteze temeinicia activităţii de contrainformaţii deoarece, nefăcând-o, această instituţie îşi anulează însuşi sensul de a fi. Mai mult, Trosca şi camarazii său ucişi prin manevrele GRU şi KGB din perioada „revoluţiei“ sunt efigii ale SRI, respectiv ale Brigăzii Antiteroriste, care marchează ziua de 24 decembrie, ziua execuţiei lui Trosca. Trosca are şi valoare simbolică şi nu numai. Cum mai poate urmări vreun cadru al SRI astăzi agenţi ai Moscovei câtă vreme ştie că se poate expune unei pedepse similare celei suferite de Trosca, ba mai mult, ştiind că până şi memoria îi va fi pângărită.
Preşedintele României întrupează, de asemenea, o funcţie simbolică, iar misiunea sa - între altele - este protecţia valorilor simbolice româneşti, a efigiilor naţionale. Trosca este nu doar încă un ofiţer român asasinat şi profanat de kaghebişti, ci este şi cel mai cunoscut simbol al războiului dus de cadrele de informaţii şi contrainformaţii ale României pe frontul invizibil. Preşedintelui nu-i poate fi forţată mâna să semneze ceva ce este evident nedrept de către un mărunt subordonat al lui Emil Boc, secretarul de stat George Costin, fost demnitar al regimului PSD şi, în realitate, subordonat al lui Ion Iliescu, respectiv Tismăneanu, pe deasupra şi un nenorocit de fesenist ordinar care a participat la devastarea Arhitecturii în iunie 1990, când hoardele de imeghebişti dădeau năvală să-i caftească pe studenţi, ca avanpremieră la Mineriadă.
Preşedintele are şi autoritatea de şef al Forţelor Militare, al cadrelor şi soldaţilor care, la o adică, sub drapel, ar trebui să lupte la nevoie pentru Ţară. Gheorghe Trosca se afla sub drapel în ziua în care a fost chemat la moarte de generalul GRU Nicolae Militaru.
Trosca, pedepsit demonstrativ sub ochii ruşilor
În sediul MApN s-a aflat în ziua uciderii lui Trosca ataşatul militar al Ambasadei Sovietice, iar Trosca a fost practic pedepsit sub ochii rusului, spre ştiinţa tuturor cadrelor militare care au îndrăznit să lupte împotriva ruşilor.
Din declaraţia lui Stănculescu rezultă foarte clar că în MApN dădea ordine ataşatul militar al Ambasadei Sovietice:
„Pe 22 decembrie 1989, în sediul MApN, Ilie Ceauşescu discuta cu ataşatul militar al Ambasadei sovietice, iar tatălui lui Mihai Lupoi, care lucra în MApN, la Direcţia Cadre - securist al instituţiei, i s-a spus: «Puneţi-l pe Militaru în locul lui!». Adică în locul meu. Ilie Ceauşescu a comunicat ordinul primit de la sovietici: «Spune-i lui fii-tu... unde e?» - «La Televiziune». «Să spună treaba asta». Spune-i că am vorbit cu ataşatul militar“.
Colonelul Mircea Dumitru, şeful biroului special din Marele Stat Major, direcţia Operaţii, a mărturisit, în decembrie 1994, în faţa Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, următoarele: „La 23 decembrie, eu am notat comunicarea către generalul Pănescu, la Moscova. Din ordinul generalului Eftimescu a trebuit să comunicăm la Moscova, la generalul Dumitru Pănescu, că «începând de astăzi, generalul Militaru este ministrul Apărării». Aşa a fost porunca, să-l informez pe generalul Pănescu, acolo, la Moscova, că Militaru este ministru. Să fi fost ora 16.25. Pănescu urma să-i informeze pe comandantul-şef, pe şeful de stat major al Comandamentului Unificat al Pactului de la Varşovia, cât şi conducerea Armatei Sovietice, că Militaru este ministru. Generalul Pănescu era acreditat la Comandamentul Pactului de la Varşovia şi era omul de legătură al nostru la Moscova“.
Imediat după ce a fost numit de Ion Iliescu în fruntea celei mai importante instituţii a statului, la acel moment, generalul Militaru a chemat la minister, la rândul său, o suită de tovarăşi „de nădejde“ - o pletoră de generali cu studiile făcute în Uniunea Sovietică, înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu din structurile Armatei, la începutul anilor ‘80, exact pentru legăturile speciale cu Moscova. Ei nu au fost numiţi oficial în funcţii, aşa că nu au putut fi traşi la răspundere pentru ordinele, de multe ori criminale, pe care le-au dat. O perfectă strategie de acoperire a urmelor. În scurta perioadă de timp cât Nicolae Militaru a fost ministru al apărării, în Armata Română s-a promovat ca niciodată!
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în „Monitorul Oficial“ la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie. La 27 decembrie, când a fost reactivitat oficial, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost şi avansat la gradul de general de armată.
După uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a şapte dintre oamenii săi, Nicolae Militaru plănuia un măcel de proporţii, preconizându-se o execuţie în masă pe Ghencea, în spatele Stadionului Steaua. Militaru a dat ordin de organizare a unei reviste de front ce urma să aibă loc pe 24 decembrie 1989, la ora 9.00, în Ghencea, pe platoul din spatele stadionului Steaua. Cu această ocazie ar fi urmat măcelărirea întregii unităţi sub pretextul că aceştia ar fi fost terorişti, deşi s-a constatat că întregul armament al unităţii era închis în cutii şi întregul personal USLA se afla în cazarmă. Cadrele au aflat de planul lui Militaru şi s-au strâns în curtea cazarmei aşteptându-se să fie ucişi cu toţii. Un grup de „revoluţionari“ i-a scăpat de măcel, luându-i sub protecţia lor. USLA s-a desfiinţat la data de 1 iulie 1990, când a trecut în subordinea nou-înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii şi a căpătat denumirea de BA (Brigada Antiteroristă). Brigadă ce se raportează comemorativ la eroul martir Gheorghe Trosca...
Uciderea lui Trosca, detonatorul CADA
Moartea lui Trosca nu a fost chiar degeaba. Generalul Militaru, cel care l-a ucis, pus în funcţie de Ion Iliescu, a fost dat jos ca urmare a unei acţiuni fără precedent în istoria militară a României. Mii de ofiţeri au demonstrat în faţa Guvernului provizoriu, în luna februarie 1990, iar voinţa acestora numărul unu, consemnată în Apelul CADA, era înlăturarea spionului sovietic din fruntea Armatei.
La 12 februarie 1990, membrii CADA redactau „Apelul către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN)“, deci către Ion Iliescu.
Apelul CADA solicita aflarea rolului Armatei în evenimentele din decembrie 1989 şi înlăturarea cadrelor militare care „s-au compromis, fiind părtaşe directe ale dictaturii ceauşiste“. La punctul 3, apelul prevedea „trecerea în rezervă a ministrului Apărării Naţionale care, prin ordinele date, a dus la o stare de tensiune în Armată“. CADA l-a învinuit direct, pentru prima dată, pe generalul Militaru de uciderea colonelului Gheorghe Trosca. Iată punctele-cheie ale scrisorii la adresa generalului GRU:
- „Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ generalul Nicolae Militaru de către colonelul Trosca - fostul şef de Stat Major al USLA - pe timpul cât acesta din urmă era maior la contrainformaţii militare?“
- „De ce Militaru l-a cerut pe Trosca să vină în fruntea unei formaţiuni de luptă antiteroristă să ajute MApN şi, fără a înştiinţa despre sosirea acestei grupări, a lăsat să fie distrus cu armamentul greu de TAB-uri şi de tancurile din curtea ministerului?“
- „Cine a transmis ordinul din sediul MApN, către forţele care apărau ministerul, în clipa când se apropiau ABI-urile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni două echipaje uşoare. Trageţi fără somaţie!»?“.
Uciderea lui Gheorghe Trosca şi imaginea de spion sovietic pe care restul Armatei Române şi-o formase despre generalul Nicolae Militaru au contribuit decisiv la demiterea acestuia din funcţia de ministru al apărării, în data de 16 februarie 1990, la finalul a trei săptămâni de protest a cadrelor active din Armată, susţinute de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), expresia ieşită din comun a Armatei Române la cotropirea acesteia de către sovietici. Generalul Nicolae Militaru avea să fie demis din funcţia de ministru al Apărării Naţionale tot de Ion Iliescu, speriat de reacţia cadrelor militare ale Armatei României, care erau gata să se răscoale. Succesorul pus de Iliescu era chiar cel de la care preluase funcţia, cu ajutorul lui Ion Iliescu, în decembrie 1989: generalul Victor Atanasie Stănculescu, el însuşi un pion al conspiraţiei KGB.