Analiza comparativă scotea în evidență ceva arhicunoscut de români, o banalitate practic. Din 1945 la noi se tot fură alegerile. Probabil și înainte erau fraude dar Sistemul lăsa măcar o șansă cât de cât unei aparențe de democrație. Odată cu venirea comuniștilor, pentru vecie s-ar putea spune, a dispărut orice urmă de bun simț iar mimarea procesului democratic bazat pe vot și caricaturizarea „alegerilor libere” au devenit norme înțelese de toată lumea.
“În România, Bulgaria sau Croaţia, istoria recentă e plină de dovezi ale fraudelor electorale, comentează EUobserver oprindu-se asupra alegerilor pentru Parlamentul European. În ciuda faptului că a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru rolul său în încercarea de a frauda referendumul din 2012, Dragnea continuă să fie responsabil de campania electorală a PSD pentru Parlamentul European.”
Nu doar EUobserver se referă la fraudarea alegerilor pentru Parlamentul European, în buna tradiție comunistă cu care PSD ne-a obișnuit încă din vremea când se numea FSN, organizație moscovită nășită de Ilici, cârpa kaghebistă.
Unul dintre candidații independenți, Erwin Albu, a tras un semnal de alarmă și a anunțat că se va adresa instanței după ce a scos în evidență cu un simplu calcul matematic, algebră elementară, că suma celor care cică ar fi completat listele de semnături cerute de lege pentru candidații partidelor și pentru independenți depășește cu mult suma participanților reali la vot.
“Să facem un calcul simplu: 15 partide a minimum câte 200.000 de semnături și 11 candidați independenți a minimum câte 100.000 de semnături rezultă un total de peste 4 milioane de semnături(!!). Teoretic toate strânse într-o lună (!!), adică de la stabilirea modelului listei susținătorilor pe 19 februarie 2014 până la 26 martie -termen final de depunere. Repet, un cetățean poate semna pe o singură listă.
Din presă aflăm că mezina președintelui a strâns peste 140.000 de semnături, dar nu le-a mai folosit, Sebastian Bodu a strâns și dumnealui, dar a intrat pe lista PNȚCD, iar Remus Cernea a fost respins de către BEC pe motiv declarat că nu ar fi numerotat cele o sută de mii de semnături avute. Cam toate partidele și candidații înscriși au depășit cu o marjă de siguranță numărul minim necesar. Ca să nu uităm, și Erwin Albu a reușit să strângă 44.000 de semnături, ce-i drept jumătate pe vechiul model de listă din 2009, dar în afară de capul de tabel, chenarul și ordinea datelor cerute, nu diferă cu nimic-vechiul model de cel nou.
Grosso modo, s-au ”tranzacționat” cam 5 milioane de semnături în ultima lună și ceva. Pentru oricine are simțul realității, asta înseamnă că ar fi trebuit să ne călcăm pe picioare cu cei care au dat din coate să adune semnăturile. Iar unul din patru români, adică fiecare a patra cunoștință a dvs., ar fi trebuit să fi semnat o listă. Chiar putem crede că s-a întâmplat așa ceva? Ceva pute și pute rău.”
Conform Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European promulgata în 15 ian 2007: "Pentru alegerea reprezentanţilor României în PE va fi constituită o singură circumscripţie electorală, pragul electoral va fi de 5 %, listele de candidaţi depuse de partidele politice şi organizaţiile şi alianţele politice trebuie susţinute de 200.000 de semnături, iar un candidat independent va putea participa individual la alegeri dacă este susţinut de cel puţin 100.000 de semnături". Ditai partidele cu liste de 40 de candidaţi şi o bază logistica uriaşă au nevoie de 200.000 de semnături, iar un independent, singur, are nevoie de 100 000 de semnături. Iar un partid trebuie să strângă doar 25.000 de semnături pentru înfiinţare!
Prezența la urne va fi sub numărul semnatarilor pe listele de susținere
De fapt, în ultimele două decenii niciun candidat independent n-a reuşit să câştige un loc nici de parlamentar cu atât mai puţin de europarlamentar. Inhibarea şi blocarea de fapt a candidaturilor independente arata cât de anchilozat este Sistemul de vreme ce nu permite practic nicio variantă de acces vreunei persoane din afara sistemului politic. Cercul este închis complet - jocul este doar pentru "Ei". Modelul listei susținătorilor a fost stabilit de guvern în 19 februarie a.c. și publicat în Monitorul Oficial abia în 24 februarie 2014.
Conform legii, fiecare cetățean poate semna o singură listă de susținere, fie pentru un partid, fie pentru un candidat independent (art 18, alin. 1 din legea 33/2007) La ultimele alegeri din 2009, doar 2 candidați independenți și doar 7 partide au reușit să depună semnăturile necesare, iar în urma votului doar 5 partide și un candidat independent au intrat în PE. Aşa zişii independenţi din 2009, Elena Băsescu şi Tokes au avut în spate aparatul de partid şi banii PDL şi UDMR. Partide disciplinate, atunci cel puţin, miltar organizate şi cu logistica în tot teritoriul - mai puţin UDMR, care însă a primit sprijinul unor forțe oculte pentru a-l propulsa pe Tokes. Generalul Pavel Abraham, un milițian cu ceva bani şi cu legături pe linie de Secu, a obţinut doar 1,03% respectiv 49.864 de voturi. Evident insuficient. EBA a avut de la partid 204.280 de voturi şi a intrat cu un procent de 4,22%. Tokes a avut 3,44% în 2007.
În Danemarca, în 2009 un referendum pe modificarea regulilor de succesiune la tron şi în Letonia - suprapunerea alegerilor cu alegeri naţionale a dus la o prezență mai ridicată la urne pentru europarlamentare - ceva peste 50 la sută. La noi în niciun caz nu se va atinge acest procent.
Spre exemplu deşi în 2007 alegerile europarlamentare au fost desfăşurate simultan cu un Referendum iniţiat de Traian Băsescu cu privire la votul uninominal, prezența la vot a fost de 29,46%.
La alegerile din 2009 - de fapt primele alegeri pentru un mandat complet în Parlamentul European - participarea a fost încă mai redusă - au fost prezenţi la vot 5.035.299 din 18.197.316 înscrişi în listele electorale.
Rata participării a fost de 27,67%, cu circa două procente mai redusă decât în 2007, când s-au prezentat la urne 5.370.171 cetăţeni (29,47%) din 18.254.597 înscrişi la urne. Spre comparaţie, media europeană a participării la vot a fost 43,1%.
Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional. Coeficientul electoral naţional reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României. Adică 32, nu 33 deoarece vor fi doar 32 de locuri de eurodeputaţi - am pierdut un loc datorită scăderii demografice.
Pentru partidele politice, UDMR şi restul alianţelor politice pragul electoral de atribuire a mandatelor reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.
Fraudă și șmen electoral
Chichirezul coeficientului de calcul este unul din motivele pentru care un independent are practic şanse nule să obţină un scaun la Bruxelles.
Independentul trebuie să convingă 100 000 de oameni să-i dea semnătura sa, ceea ce este şi anevoios şi costisitor şi necesită o logistică impresionantă - adică bani, în medie, cota era cam de 50 de eurocenţi per semnătura - adică vreo 50 000 de euro, minim.
După aceea, admiţând că a strâns cele 100 000 de semnături, datorită şmecheriei cu coeficientul electoral independentul are nevoie de vreo 120 000 de voturi pentru a ajunge europarlamentar. O barieră intenţionat creată, deoarece procentul de semnături necesar pentru a participa ar trebui, în mod normal, să fie mai mic faţă de numărul de voturi necesare.
Iluzia că obţinerea celor 100 000 de semnături înseamnă că ai automat la dispoziţie tot atâtea voturi, ba chiar mai multe, peste 120 000 este doar o iluzie. Orice sociolog poate demonstra cu uşurinţă faptul că la urne comportamentul oamenilor este diferit faţă de alte momente anterioare, în care miza nu este atât de concretă şi clară. O semnătură acordată de un om pe o foaie de hârtie nu garantează şi o ştampilă și un vot, la urnă.
În realitate și unii dintre independenți sunt de fapt “iepurași” electorali (sau rățuște), aparținând tot unor grupări politice/infracționale.
Astfel, se vede cu ochiul liber că Mircea Diaconu aparține Clanului Voiculescu, întemeietorul USL, alături de Ilici, Iulian Pericle Capsali, autodenumit reprezentnt al familiei ortodoxe s-a afirmat politic până acum pe post de vuvuzea isterică a Famigliei USL, Dănuț Liga este un traseist cu adresa cea mai recentă la PDL, iar un alt reprezentant al familiei creștine, cică, provine tot din zona apropiată PDL, de sectanți evangheliști cu baza în SUA, dintre cei care l-au creat via Falcă (și) pe Mihai Răzvan Ungureanu, băgat în Parlament cu voturile penticostalilor “americani” ai familiei primarului Aradului, Gheorghe Falcă.
”Independenți” numai unul și unul, prostime să vină la vot cam lipsește, dar face Dragnea din nou un hocus pocus și rezolvă artistic, mai ceva ca prestidigitatorii de circ, care scot nesfârșite șiruri de iepurași din pălărie.
Circoteca e completă, EUobserver va avea ce scrie (și) după alegerile de acum.
Sursa: http://www.curentul.ro/2014/index.php/2014040199183/Actualitate/Paradoxul-alegerilor-la-romani-mai-multi-semnatari-pentru-candidatii-la-europarlamentare-decat-votantii-reali.html
Pagina Facebook 'George Roncea':https://www.facebook.com/pages/George-Roncea/181944271871084